Cronici / Galerii foto / Interviuri

Interviu cu Mediocracy

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 22 Mai 2012

Avem plăcerea de a vă oferi un interviu cu una dintre cele mai bune trupe din underground, Mediocracy. Vocalul trupei, Viez, a avut amabilitatea de a răspunde câtorva întrebări:
Vali: Salut și bine ați venit pe Let's Rock! Pentru cei care nu vă cunosc, spuneți-ne ceva despre trupă, despre genul pe care îl abordați, despre voi, despre fiacare în parte dacă se poate. Cine sunteți și de ce ar fi bine ca oamenii să vă asculte?
(1)Interviu_Mediocracy_ECM1xbmg.jpgViez: Salut! Eu sunt Viez și mă ocup de versuri, voce și artwork la Mediocracy. Genul pe care-l abordăm noi e o combinație de punk/hardcore cu diferite stiluri de metal (thrash, black, sludge etc). Inițial când căutam oameni cu care să formez trupa asta voiam ceva crust punk pentru că e genul meu preferat și o trupa care să cânte așa ceva în Romania nu există... Pe colegii mei de trupă cred că îi cunoaște mai multă lume. Costin [Chioreanu n.m. ] e un cunoscut designer, artist și muzician care a avut tot felul de proiecte de-a lungul anilor, Radu a cântat și el în Cap de Craniu, Protest Urban, 16 mm etc, Para și Fane cântau în Rain District ... eu sunt singurul la prima trupă serioasă.

Nu știu dacă ar fi bine sau rău să ne ascule lumea, asta depinde de gusturile și starea fiecăruia, eu unul, dar și colegii mei, facem asta din suflet și încercăm să transmitem asta atât prin muzică dar și prin mesaj.
- Îmi place numele pe care l-ați ales pentru trupă. Credeți că este posibil ca într-un viitor mediocrația să triumfe? Cum ar arăta o astfel de lume? Cum arată lumea în momentul acesta?
- Nu știu la ce viitor te referi, pentru că eu am ales numele din ce văd în prezent. Pe viitor aș spera ca asta să se schimbe însă mi se pare că e din ce în ce mai așezată mediocrația și îndobitocirea. Eu cred că a triumfat "glorios" deja și sunt foarte puțini oameni rămași care să i se opună...
- "Asoma" și "Human Progress-Endless Regress" au fost materiale excelente, diferite. Cum a fost la debut? Ce ați învățat în tot acest timp? Cum e să faci parte dintr-o trupă? De ce v-ați apucat de cântat?
- Scuze dar nu știu la care întrebare să răspund mai întâi... :)) E foarte frumos să faci parte dintr-o trupă pentru că faci ceea ce îți place și e un mod de a-ți transmite mesajul sau ideile unui număr mai mare de oameni decât în viața de zi cu zi. Eu unul, de asta m-am apucat de cântat, simțeam nevoia să strig undeva.. cu rost.

Am învățat între timp că nu e foarte ușor să duci în spate o trupă, însă într-un final, efortul merită.
- Știu că ați lansat de curând un e.p., "Memory Hole", l-am ascultat, este foarte bun. Îmi place mult și artworkul. Ce credeți, este importantă forma în care este ambalat produsul? Cum au primit fanii noul material? Ce reacții ați primit? Cum răspundeți reacțiilor negative?
- Da, sunt de părere că felul în care arată discul, artworkul etc, are o mare importanță pentru că e un obiect fizic ce reprezintă munca unei trupe. Piesele se pot lua de pe net de oricine, oricând, însă după mine nu ai aceeași plăcere ca atunci când ții în mână un cd, vinil, cu un artwork mișto și stai să citești versurile și încerci să înțelegi ce au vrut ăia să zică acolo.

În mare parte am primit reacții pozitive, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Reacțiile negative sunt inevitabile însă nu le dăm mare importanță și ne vedem în continuare de treabă. Cum am spus și mai sus, oamenii au diferite gusturi și nu vreau să bag nimănui pe gât Mediocracy...
- Cu ce este diferit noul material de "Asoma" sau "Human Progress-Endless Regress"? Care este mesajul pe care vreți să îl trimiteți? Pregătiți un album nou? Poate un nou concept?
- E diferit prin faptul că are doar 3 piese..:)) în rest mesajul e la fel de radical și convins ca și până acum. Am vorbit in piesele alea fix despre ce m-a deranjat în momentul în care le compuneam sau despre care voiam să vorbesc de mai mult timp.

Mesajul pe care vrem să îl transmitem consider că e unul pozitiv deși poate sună cam violent sau negativist de multe ori, însa toată furia pe care o vărsăm în piesele alea, e cu un scopul de a deschide ochii și poate și mințile, spre lucruri care nouă ni se par în neregula si speram ca le vor observa și alții. În mare, trupa are un mesaj anti-autoritarian, anti-discriminare, însă nu vreau să practic teorii despre toleranță când viața fiecăruia e diferită și fiecare e responsabil pentru ce spune sau ce vrea să promoveze, eu doar spun cum văd eu lucrurile.

Momentan lucrăm la niste piese noi care vor apărea pe 2 materiale separate cât de curând.
- Am fost la câteva showuri și mi-a plăcut energia pe care o aveți pe scenă, energie care este transmisă publicului. Cât contează comunicarea cu publicul? Eu unul apreciez când membrii unei trupe se adresează fanilor și își dau toată silința să transmită un measaj personal. Dar sunt curios cum se văd lucrurile de pe scenă.
- Păi comunicarea cu publicul e probabil cel mai importat lucru. Deși cred eu că am niște probleme în a transmite exact ideea care o vreau... însă e un lucru la care o sa lucrez pe viitor și vreau să cred că oamenii de la concert vor pleca cu o viziune nouă asupra lucrurilor despre care vorbim acolo... sau măcar să respecte munca depusă. Eu m-am format în scena diy hardcore/punk, unde comunicarea cu publicul e foarte importantă și de unde mi-am format și ideile.
- Cum vedeți scena românească? Ce trupe tinere v-au atras atenția?
- Cred că scena romaneasca abia începe să scoată capul în lume. E foarte mișto că apar tot felul de trupe care încearcă să abordeze câte un gen nou și nu se cântă același metal generic de 20 de ani. Poate că se mișcă mai greu decât alte scene... dar mai bine mai târziu decât niciodată. Momentan nu vreau să dau nume...mai astept. :)
- Cu ce credeți că este diferită scena internațională? De ce în afară se vinde mai bine muzica metal/rock/punk/hardcore?
- Nu prea mă interesează ce se vinde sau nu sincer... însa dacă e să îți răspund la întrebarea asta e că în afară, în Vest, mă rog, genurile astea au apărut și s-au format cu mulți ani înainte să apară și la noi. La noi lucrurile au mers mai greu datorită cenzurii comuniste și a zecilor de ani dictatură... știe toată lumea restul, nu trebuie să amintim iar de asta. În afară oamenii au avut acces la muzică mult mai mult decât aici, dar și situația socială si materială care să le permită să dezvolte o scenă serioasă fie că e de punk fie că e de metal.
- Ce părere aveți despre scena metalcore/deathcore?
- Nici una.
- Fiecare trupă își trage influențele din ceva: alte trupe, filme cărți etc. Care sunt artiștii pe care îi considerați vitali în formarea voastră ca muzicieni?
- Păi ar fi trupe ca Disfear, Wolfbrigade, Converge, Integrity dar si Slayer sau Darkthrone. De restul nu pot să mă pronunț însă pentru mine George Orwell e o mare influență în ce privește mesajul, și în general ideile libertariene sau de stânga.

Legat de artwork, îmi plac foarte mult John Baizley, Richey Becket sau Viral Graphics.
- Care sunt ultimele albume ascultate, cărți citite, filme văzute?
- Wolfbrigade-Damned și Tragedy-Darker Days Ahead. O carte n-am mai citit de mult pentru că nu am avut timp...vine vacanța imediat hehe...iar filme, Game of Thrones!
- Ce pasiuni aveți în afară de muzică? Cum vă petreceți timpul liber?
- Fiecare cum poate. Însă timpul liber e cel pe care îl dedicăm trupei... în rest avem muncă, facultate, restul grijilor.
- Cum vă vin ideile? Aveți nevoie de muze sau se întâmplă pur și simplu? Nu am putut să nu observ complexitatea muzicii și calitatea versurilor, așadar bănuiesc că aveți un fel de plan. Cum faceți ordine în haos?
- Pai având în vedere că suntem 5 indivizi foarte diferiți cred că e și normal ca piesele să reflecte asta. Nu prea avem nici un plan.. numai mergem la sală și compunem ce ne trece prin cap până sună bine. Versurile le fac de obicei după ce e compusă partea instrumentală și mă adaptez cum pot și cum mi s-ar părea că e ok. Așa a mers treaba de la început și așa o să mearga în continuare cel mai probabil. Idei sunt mereu.
- Deja aveți un număr de fani deloc de neglijat. Cum țineți legătura cu ei? Ați avut parte de vreo surpriză din partea vreunui fan/ fană? Ceva amuzant de povestit?
- Nu îi numesc fani pentru că majoritatea ne sunt prieteni. Nu cred că asta e trupă cu "fani"...

(2)Interviu_Mediocracy_6hI5wV6Y.jpgȚinem legatura ca tot omul, pe net. Ne vedem când ieșim prin oraș sau la concerte.Mi se pare foarte important să ne construim o comunitate din scena underground pentrucă e un loc ce ne-a adus pe toți împreună și unde ne simțim cel mai confortabil, comparativ cu restul societății.

Niste prieteni ne-au facut mai demult un fel de banner pe care scria "this has to be Mediocracy" sau ceva de genu, era un vers dintr-o piesă de-a noastra, pe care ni l-au dat în timpul unui concert. Ne-am mai trezit și cu piese postate pe net fără să știm de către cine și asta ne-a surprins plăcut de fiecare dată.
- Se poate trăi din muzică? Dacă nu, cum puneți pâine pe masă (sau bere în frigider)?
- Din muzica asta, clar nu. Nici aici nici în altă parte... Pâinea o punem pe masă fiecare cum poate, muncă, ajutor de la părinți...asta e situația. E trist că nu putem trai din ce ne place să facem și trebuie să ne conformam normelor sociale, însă nu prea ne stă în putere să trăim altfel.. cel putin momentan.
- Unde ați vrea sa cântați? Care este the ultimate stage pe care ați vrea să vă aflați?
- Pentru mine... Fluff Fest, Obscene Extreme, Play Fast or Don't... dacă e să vorbim de festuri. În rest, ne place să cântăm cu trupe care ne plac și nouă sau să mergem în locuri noi mereu. Scopul nostru nu e să cântăm pe cine știe ce mari scene ca sa umflam buzunarul la cine știe ce sponsori.
- Dacă ai fi pentru o zi președinte, ce ai face?
- Mi-as da silința măcar... dacă nu, demisia.
- Ce le răspundeți celor care cred că muzica metal/punk/hardcore este doar zgomot?
- Că nu e asa. :))
- Cu cine ați vrea să colaborați?
- Sunt foarte multe trupe care ne plac. Cu care din ele s-o nimeri.
- Ce sfaturi ați avea pentru o trupă tânără?
- Să creadă în ce și-au propus să faca și să continue chiar dacă devine grea treaba.
- Ce părere aveți despre România? Cum vedeți voi lucrurile în politică/ artă/economie etc? Cum l-ați determina pe un străin să viziteze meleagurile mioritice?
- Una foarte proastă, motivul pentru care și cantam ce cântăm. Politica romaneasca nu mă reprezintă în nici un fel și tind să cred că nici pe majoritatea populației. Ei își văd de treburile lor iar noi de ale noastre...

Pe un strain l-aș convige sa viziteze Romania dacă vrea să vadă ce n-a mai văzut până acum.:))
- Îți mulțumesc pentru interviu și multă baftă în tot ce faceți! Dacă este vreo întrebare pe care nu v-am adresat-o, care ar fi și ce ați răspune? Aveți un mesaj pentru cititorii siteului nostru?- Susțineti scena locală de underground în continuare și veniti la concerte. Merci mult pentru interviu!
Interviu realizat de Vali C.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top