Noutăți și comunicate

Aura a triumfat la Kavarna Rock Fest

1 iulie 2014
Aura a triumfat la Kavarna Rock Fest
Trupa Aura s-a intors triumfatoare de la Kavarna Rock Fest! Formatia si-a imbogatit palmaresul cu inca un succes notabil, cantand in ultima seara a festivalului pe aceeasi scena cu Jorn, Gotthard, Sabaton si Helloween.



Vineri, pe 27 iunie 2014, Aura a cucerit inimile rockerilor prezenti la festival, fapt ce s-a concretizat prin adjudecarea premiul publicului, in cadrul competitiei Black Sea Battle Of The Bands, unde a reprezentat Romania. Aura a castigat astfel sansa de a urca inca o data pe scena festivalului, in aceiasi seara cu legendele Helloween, Sabaton, Gotthard si Jorn. Iar recitalul din 29 iunie a reconfirmat ca locul acestei indraznete Rock Chick, ce vrajeste publicul cu prezenta electrizanta si timbrul vocal deosebit, este pe marile scene ale festivalurilor europene.

Prin aceasta victorie, Aura intra in istorie drept castigatoare a ediției intai a competiției Black Sea Battle Of The Bands si devine prima trupa romaneasca ce a sustinut un recital pe scena Kavarna Rock Fest.

Pe langa recitalul din a treia zi de festival, Aura a castigat la Kavarna si o sesiune de inregistrare intr-un studio ultra modern din Sofia. Trupa a decis sa cedeze premiul formatiei Downer Kill din Bulgaria, care s-a situat pe locul al doilea, in preferintele publicului.

Despre intreaga aventura Aura spune: "traim o frumoasa poveste rock si am dovedit ca atunci cand ne dorim cu adevarat ceva doar cerul e limita! La Kavarna am avut parte de o experienta extraordinara, care n-a intregit ca artisti si ne-a deschis noi orizonturi.

Printre multe alte momente memorabile Aura a avut parte de o surpriza foarte placuta la sosirea in Kavarna, cand a primit in dar un steag al tarii vecine, inscriptionat cu mesajul "Aura Fan Club Bulgaria". Aura a declarat: "ce poate fi mai frumos si mai impresionat pentru un artist, decat sa poata spune ca primul concert in afara granitelor tarii a coincis cu fondarea primului sau fan club international." Solista a urcat pe scena cu pretiosul dar, care s-a dovedit a fi un adevarat talisman norocos, pe care l-a purtat apoi pretutindeni.


Aura a adus la Kavarna conceptul de spectacol si impresionanta productie, pe care deja le-a impus ca semnatura a trupei, in tara noastra. Solista si-a facut intrarea in scena, pe motocicleta, a aratat ce inseamna "rock chick" si "badass girl", dar a facut senzatie si cu aripile ei de inger ce au completat registrul sensibil al piesei "Aura".

"Ne-am simtit impliniti, din toate punctele de vedere, am fost tratati extraordinar si am cunoscut oameni minunati. Multumim publicului, organizatorilor si celor care ne-au ajutat sa ajungem acolo. Speram sa revenim in Bulgaria cat mai curand, iar pana atunci - sa fie rock!" a concluzionat Aura.



Aura este cel mai de succes proiect rock cu voce feminina din Romania. Trupa a lansat in luna martie primul albumul "The Rock Chick, care inseamna concretizarea discografica a unui destin marcat de iubirea nestavilita pentru libertate, individualitate si nonconformism.

Showurile Aura dezvaluie toate fetele unei Rock Chick: Aura poate fi demonic de provocatoare cu piesa "Delir, " si angelica pe parcursul piesei "Aura, " isi arata fata de "bikerita, " cu o intrare in scena demna de o parada moto si face publicul sa viseze la libertate pe acordurile piesei "Ingeri pe motoare, " apoi pune stapanire pe inimile spectatorilor, din postura de "Serif Stelar". Aura cucereste cu prezenta magnetica si timbrul vocal unic, trupa fiind, in ochii magerilor internationali, o combinatie exploziva intre Judas Priest si Doro Pesch.

In prezent Aura inseamna:
Aura - voce
Mihai - chitara / voce
Cristian Ion - Tibi - bass
Razvan Staicut - tobe


Evenimente recomandate

Top