Let's Rock
Inapoi

Concert Helloween la Romexpo Bucuresti - 'Pumpkins United World Tour 2017-2018'


15 Decembrie 2017

Concert Helloween la Romexpo Bucuresti - 'Pumpkins United World Tour 2017-2018'


În această toamnă, la cerinţa publicului, trupa Helloween porneşte în turneu cu compoziţia originală a formaţiei. Kai Hansen, Michael Weikath şi Sascha Gerstner vor încânta publicul la chitară şi backing vocal, Michael Kiske îşi va relua rolul de solist alături de Andi Deris, Daniel Löble va ţine ritmul la tobe şi Markus Grosskopf va cânta la bass.

Oraşul care va da startul turneului este Sao Paulo, în 28 octombrie, urmând ca acesta să se desfăşoare pe scene din America Latină, Europa, Asia şi bineînţeles America. Turneul Pumpkins United va ajunge în România, la Romexpo, în 15 decembrie 2017, unde pe parcursul a peste 2 ore, Helloween va purta publicul prin toată istoria sa, interpretând hiturile care i-au făcut celebri de-a lungul a peste trei decenii.

„If I could Fly” va fi prezentă în playlistul live al formaţiei, alături de „Starlight”, „Murderer, ” „Keeper of the Seven Keys”, „How many tears” şi alte piese ce au făcut faimoasă trupa germană.

De la începuturile sale, în ultimii 35 de ani, Helloween a lansat cincisprezece albume de studio, trei albume live, trei EP-uri, și douăzeci și șapte de single-uri, şi a vândut mai mult de opt milioane de discuri în toată lumea. Au câștigat paisprezece discuri de aur și șase discuri de platină. Timp de peste 30 de ani, Helloween au încântat publicul iubitor de rock, cu ritmuri de chitară hipnotizante şi cântece memorabile. Concertul reprezintă un show ce nu trebuie ratat, membrii formaţiei menţionând faptul că un turneu de asemenea anvergură nu va mai fi realizat de către aceştia pe viitor.



Biletele sunt disponibile online exclusiv în reţeaua Bilete.ro şi în format fizic în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos, începând cu 10.04.2017 şi au următoarele preţuri:

- 150 RON – Normal Circle

- 250 RON - Golden Circle (doar 300 de bilete)

https://www.youtube.com/watch?v=Zg9ZOyDfYIA
Concert Helloween la Romexpo Bucuresti - 'Pumpkins United World Tour 2017-2018' Concert, Festival, EvenimentRomexpo



Articolul următor » « Articolul precedent

... helloween, romexpo, trupa helloween

ro en
GO
Let's ROck! - RSS Feed RO Today @ Let's ROck! - RSS Feed RO
Calendar evenimente
« Iulie 2017 »
DuLuMaMiJoViSa
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     
23 Iulie 2017
Evenimente și noutăți de azi
Spatiu utilizator

Creare cont | Ai uitat parola?
Login Using facebook
Notificări
Pentru a activa opțiunile de notificări trebuie să ai cont de utilizator. Dacă aveți deja un cont, vă rugăm să vă autentificați. Dacă nu aveți cont, trebuie să vă creați unul.
Invita-ti prietenii
Abonare newsletter

Triumf ®PHP Coder - web development
Let's Rock Let's Rock Google