Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronica Stay Metal Forever editia I, ziua 1 (21 august 2009)

Autor: Lenore, 23 August 2009

M-am intors de la Dimmu Borgir din Bulgaria si am aterizat fix in Suburbia, unde am avut ocazia sa vad mai multe trupe, printre care si doua din Marea Britanie.

Concertul a-nceput cu o trupa autohtona pe care am auzit-o prima oara live, si anume "Conflict mental". Sunetul a fost ok, dar prestatia lor mi-a creat un oarecare "conflict interior". Cert este ca a existat un "conflict" evident intre tobe si restul instrumentistiilor, depistat imediat de "mentalul" meu. Execrabil! Nu dau note dar, i-am lasat repetenti la ora de metal. Bravo Claudia! La urarile de "la multi ani" din partea trupetilor de pe scena, ai primit mai multe aplauze decat trupa in sine.

"Tarantula" a avut cel mai bun sunet dintre trupele romanesti, atmosfera s-a mai incins, publicul a reactionat pozitiv, cu toate ca l-as fi preferat din nou la voce pe actualul tobosar. Chiar imi place timbrul lui. M-am cam zapacit la preluarea "Amon Amarth", " Pursuit of Vikings", unde toba a facut niste improvizatii care clar nu erau din acelasi "film". La preluarea "Territory" de la "Sepultura", tempo-ul a avut de suferit, dar publicul s-a fericit oricum.

"Snap Jaw" din pacate nu m-au impresionat cu nimic, acum. I-am ascultat la "In Flames" si mi-au placut, i-am vazut in decembrie in LMC atunci cand au lansat primul lor E.P. si tot asa, mi-au placut. De asta data parca nu au fost prezenti ca sunet, ca putere, ca barbatie. Nu mi-au transmis nimic.

Dezamagit de prestatia trupelor romanesti m-am asezat la masuta mea si m-am inecat in bere. Deodata aud niste tobe care erau cam ora exacta si m-am ridicat mirat sa vad cine o fi. Da bineinteles! Erau insularii de la "Seregon" (trash-death) care se pregateau de concert. Dupa ce au inceput sa cante mi-am dat seama de faptul ca sound-ul era mult mai lucrat, atmosfera a devenit dinamica, show-ul potrivit cu muzica lor, iar vocalul, jos palaria pentru felul in care a interactionat cu publicul. Am avut putine emotii sa nu pice in freza, atunci cand a escaladat schela de lumini, si cand a facut cu mainile cateva semne subtile publicului, executandu-se imediat un "wall of death" la scara redusa (eram singur la mijloc si-mi pregateam aparatul de fotografiat, cand ma uit in stanga si dreapta vad numai "gogosi infuriate" care urmau sa se striveasca. Am fugit la fix, ca sa nu-mi impresti aparatul in mai multe aparate). Deodata aud "Seek and destroy" de la Metallica. Foarte bine pusa in scena, nota cu nota. Timbrul vocal nu era prea spectaculos, dar sincer nu a prea contat. Concertul Seregon s-a incheiat cu vocalul ce s-a aruncat in public fiind carat pe manute de multime. Mi-a placut! Atitudine.

"Eastern Front" (m-au cam speriat) nu au prea inceput cu dreptul. La prima piesa au avut probleme cu un microfon buclucas dar treaba s-a rezolvat in cele din urma. Pun accent pe imagine baietii astia blackari, cu mult machiaj si mult accesorii contondente teparie (vocalul avea niste tepi la mana, ca daca se impiedica si cadea nu prea era de bine pentru el) si pielarie etc. Publicul a fost foarte receptiv si au avut mai multe bis-uri, dar pe nu m-au impresionat profund. Din curiozitate i-am ascultat pana la final. Se pare ca publicul auzise de ei si era entuziast, unii pot spune chiar fani (aveau tricou-ri....).


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top