Cronici / Galerii foto / Interviuri

Luna Amara - Daos, Timisoara - 21 aprilie 2017

Autor: Andrei Vajna II, 28 Aprilie 2017

Fanii Luna Amară au avut parte de un concert mai special vineri, 21 aprilie, în clubul Daos din Timișoara. În primul rând prilejul evenimentului a fost dat de lansarea mult așteptatului DVD „Live la Conti”. Au trecut aproape 3 ani și jumătate de la concertul din clădirea istorică a Clujului, au lansat și un album live, iar acum în sfârșit a ieșit la lumină și primul DVD Luna Amară, conținând nu doar filmarea respectivului concert, cât și un documentar cu interviuri ce scot în evidență istoria de 18 ani a trupei.

În al doilea rând, coincidența a făcut ca acesta să fie și ultimul concert pentru chitaristul Șerban Onțanu ca membru al formației. Inițial acest concert trebuia să aibă loc luna trecută, dar niște probleme de sănătate au făcut ca el să fie amânat, astfel că Șerban a avut prilejul să își ia rămas bun de la fanii Luna Amară de pe aceeași scenă pe care își făcea debutul acum 5 ani. Recitindu-mi impresiile de atunci legate de chitarist și reflectând asupra evoluției sale în cadrul concertelor, aș putea spune că sound-ul mai metalic s-a mai domolit și s-a integrat mult mai bine în muzica Luna Amară, mai ales la o audiție a albumului semi-acustic lansat în toamnă. Mi se pare în continuare un pic atipic față de precedenții săi, dar până la urmă fiecare dintre aceștia a avut farmecul său. Momentul final al despărțirii a fost unul destul de emoționant, Șerban primind aplauze inimoase din partea publicului.

Cum concertul de la Conti s-a axat mult pe piesele de pe primele două albume, așa s-a întâmplat și la concertul din această seară. Primele două piese, „Asfalt” și „Somn” au sunat excelent, mult mai modern ca variantele lor inițiale, ceea ce stă mărturie că Luna Amară este o trupă în continuă evoluție, iar piesele lor au o viață proprie de-a lungul anilor.A urmat „Tanagra Noise” - o piesă de pe la începuturile formației, când ea purta acest nume, înainte de a deveni Luna Amară. Eu nu-mi aduc aminte cu siguranță dacă am prins-o vreodată într-un concert și mă întreb câți din cei prezenți știau despre ce era vorba.

Într-adevăr, și publicul a fost un pic atipic, lucru remarcat de Mihnea la prima pauză între piese în care a făcut aluzie la faptul că spectatorii sunt un pic cam prea linștiți. Și eu m-am mirat când am văzut că lumea n-a prea fost receptivă să cânte versurile, așa cum se întâmplă cam la orice concert Luna Amară. În orice caz, trupa a fost cu totul foarte bine dispusă.

După „Ego nr. 4” și „Dizident” de pe albumul „Asfalt”, au urmat „În cercuri” și „Umbră. Copil” de pe „Loc Lipsă”. Și ultima este o piesă cântată destul de rar, Mihnea lăsând de înțeles că a fost introdusă în setlist de către Șerban, care a și a avut mână liberă în alegerea pieselor fiind un concert atât de special pentru el.

Au urmat două balade, la capete opuse ale timpului: „Roșu aprins” și „Doar noi doi” de pe recentul album „Aproape”. „Oraș”, o piesă preferată mi s-a părut că a sunat ciudat, dar „Întunecare” a sunat foarte bine. Iar finalul a fost marcat de un careu de piese de pe excelentul „Pietre în alb”: piesa titlu, „Glow” - o nouă surpriză plăcută, „În gol” și „În tine tu”. Trupa și-a făcut ieșirea pe „Oameni noi” cum o face mai des în ultima vreme, dar a revenit pentru un „Loc lipsă” unde din nou m-am trezit cântând refrenul de unul singur. În ciuda insistențelor publicului, a rămas doar o piesă la bis, după un concert și așa destul de lung. În mod inexplicabil a lipsit „Gri dorian”, la fel cum a lipsit și de pe albumul „Liva la Conti” din 2014.

Așadar, am avut parte de un concert foarte plăcut, care a sunat excelent și a avut momente frumoase. Noul chitarist își va face debutul chiar în acest sfârșit de săptămână și rămâne de văzut cum va suna și va evolua Luna Amară în continuare, precum și care va fi impactul plecării lui Șerban asupra viitorului album pe care trupa ar fi dorit să îl scoată în acest an.
Luna Amara - Daos, Timisoara - 21 aprilie 2017


Evenimente recomandate

Top