Satinblack - Martyr's Paradise (recenzie disc)
Tupa:
SatinblackAlbum:
Martyr's ParadiseFormat: demo/EP
Casa de discuri: autoprodus
Tara:
GermaniaStatus: activă/changed name in
Alpha TigerGen: Heavy Metal/Thrash Metal
An: 2010
Din noianul de trupe care apar zilnic și încearcă să își facă un nume în lumea dură a metalului face parte și trupa
Satinblack, care și-a schimbat recent numele în
Alpha Tiger. Sub titulatura Satinblack au scos
”Harlequin” (Full-length 2008) și
Martyr's Paradise (Demo/EP 2010), iar sub
Alpha Tiger un album intitulat
Man or Machine. Mă voi ocupa strict de EPul din
2010 și cum nu am mai ascultat altceva de la ei, voi vorbi doar despre ce se aude aici.
Avem o trupă de
heavy metal cu ceva influențe thrash, dar care sunt sesizabile foarte rar, așadar pot spune că trupa, în cele patru piese, prestează un metal clasic, corect. Ce mi-a atras atenția în primul rând, sunt solourile de chitară, foarte bune, pe fiecare piesă. Se vede că sunt îndelung lucrate și ies în evidență. Așadar, acesta este un mare plus. Și singurul, dacă e să o luăm metodic. Vocea nu iese cu nimic în evidență, este plată, dar se potrivește pe instrumental, versurile sunt simple și simpliste, nimic special, le putem găsi la orice trupă de gen, sunt despre viață și despre cum trebuie învinse toate relele. Toboșarul mi-a atras puțin atenția, mai ales pe piesa
Exit:Night, dar iarăși, nimic deosebit. Riffurile sunt plictisitoare. Din patru piese, una este o baladă, intitulată siropos
When Autumn Leaves Fall, dar nu a reușit sa mă miște. Coperta este și ea simplă, este o fotografie de grup.
Cum am zis, nu am ascultat restul materialelor, dar acest material nici că m-a făcut curios. Nu e un material prost, doar generic. Nota 7.
Tracklist:1. Martyr's Paradise 04:45 2. Exit: Night 06:03 3. Where Autumn Leaves Fall 05:17 4. Heretic 06:20
Vali C.
Autor : Valentin, Titus, 12 Ianuarie 2012
Articolul următor » « Articolul precedent