ro en
GO
Spatiu utilizator

Creare cont | Ai uitat parola?
Login Using facebook
Calendar evenimente
Evenimente și noutăți de azi



Let's Rock
Inapoi

We Lost the Sea, Meniscus, Dumbsaint - Timisoara, Daos - 5 iunie 2017

E parte a procesului de explorare și descoperie. E vorba de a ne asuma riscul pentru a ne extinde orizonturile.” E parte din discursul lui Ronald Reagan inserat pe finalul albumului „Departure Songs” al trupei We Lost the Sea. Desigur, în contextul materialului, semnificațiile sunt multiple, dar poate fi considerat ca descriind esența spectacolului deosebit pus în scenă de cele trei trupe venite tocmai din Sydney, Australia, trei trupe ce îmbrățișează experimentele sonore și nu numai. Din păcate, publicul timișorean nu a îmbrățișat motto-ul și s-a prezentat în număr extrem de mic pentru un astfel de eveniment.

We Lost the Sea, Meniscus, Dumbsaint - Timisoara, Daos - 5 iunie 2017

Dumbsaint, prima trupă, a avut cel mai inedit moment al serii, cel puțin pentru un concert rock. Ei își propun să îmbine muzica cu arta cinematografiei, astfel că fiecare piesă era acompaniată de un film de scurt-metraj, scris, filmat și ediat în întregime de membrii trupei. Sună special pe hârtie, dar pe mine nu m-a prea convins conceptul. Muzica și filmul sunt îmbinate cu măiestrie încă de la apariția imaginilor în mișcare, și nici îmbinarea materialului video cu un concert live nu este ceva deosebit. Într-adevăr, deosebit a fost faptul că nu a fost vorba doar de niște forme abstracte dansând pe ritmul muzicii, ci filme în adevăratul sens al cuvântului, ce pot fi urmărite de sine stătător. La fel, și muzica poate fi ascultată fără suportul vizual. Întrebarea e atunci dacă îmbinarea celor două oferă o experiență superioară. Răspunsul e... da, și nu.

Nu mi s-a părut că muzica întregește filmul, decât pe alocuri, în sensul că ritmul se schimba atunci când scena se intensifica, dar nu pot spune că a amplificat emoția transmisă vizual sau că mi-a oferit înțelesuri noi ale materialului. Astfel de lucruri sunt la ordinea zilei în cinematografie, chiar de uneori muzica e folosită în mod parșiv pentru a crea emoție ieftină.

Nu vreau să spun că ceea ce au realizat Dumbsaint e ceva rău. Îmbinarea nu strică deloc experiența, ba poate chiar oferă trei experiențe diferite în funcție de modul în care alegi să o consumi: doar muzica, doar filmul, sau împreună. Iar în spiritul citatului din deschidere, e un risc asumat pentru a împinge limitele exprimării artistice a trupei. Și nu pot spune că e un eșec. Muzical, Dumbsaint oferă un post-rock plăcut, interesant și au avut sonoritățile cele mai dure ale serii. Și din punct de vedere cinematic mi se pare că au avut calitate. Actoria și editarea mi s-a părut mai mult decât decentă, la fel și cinematografia, cadrele peisagistice mi-au plăcut în mod special. Cu siguranță nu a avut iz amatoricesc.

Meniscus au fost cei mai tradiționali, atât cât se poate spune așa ceva despre o trupă post-rock. Au îmbinat pe alocuri elemente funk, muzică electronică și mi s-a părut că transmit o atmosferă optimistă, ușor energizantă, cu melodii care aleargă, instrumentele clădind unele peste altele. Exemplul cel mai elocvent e piesa „Head Rush” ce mi-a rămas încă în minte, prin repetarea aceluiași pasaj, dar de fiecare dată cu o notă în plus, cu un element în plus, apoi cu sintentizatoare și chitară în forță. E o adevărată capodoperă ce îmbină măiestria compozițională cu inventivitatea într-o infuzie de trăiri. Per total, mi s-a părut că Meniscus nu urmează nici o rețetă, ci le place să experimenteze, fiecare piesă având un sâmbure, o idee de la care s-a plecat și s-a dezvoltat.

Muzica e vasul ce conține vinul linștii” este definiția lui Robert Fripp și ea se potrivește tuturor celor trei trupe ce au vizitat Timișoara, dar cu prisosință celor de la We Lost the Sea. Piesele lor se urnesc greu, cu spații mari între note. Deși erau șase muzicieni pe scenă, adesea doar doi sau trei cântau efectiv. Dar cu toate acestea, melodiile create sunau mirific, pe cât de simple, pe atât de bogate și de molipsitoare din prima clipă. Timpul se dilata la extrem, ecourile și reverberațiile notelor dând impresia de măreție cosmică, de spațiu gol, cu spectatorul în centrul său lăsat să savureze din „vinul liniștii” pe care muzica l-a captat.

We Lost the Sea au oferit un pachet artistic complet, prezentând doar cel mai recent album „Departure Songs”, pe care l-au cântat cap-coadă. Cele cinci piese narează cinci povești diferite și e uimitor cât de ușor acestea sunt transmise aproape exclusiv prin muzică. Influențele externe sunt puține și folosite cu iscusință și se trag mai mult din muzica clasică sau tradițională decât din genurile mai moderne.

Australienii celor trei trupe au fost foarte amiabili, mulțumind și complimentând publicul din fața scenei, precum și susținându-se unii pe alții, ceea ce a creat o atmosferă foarte prietenoasă și călduroasă. Și publicul a răspuns prin aplauze inimoase și foarte generoase.

Păcat pentru cei ce nu au putut participa sau au ales să nu o facă, pentru că au pierdut un asemenea eveniment deosebit, și sper că oricare din cele trei trupe va reveni, așa cum au spus-o și ei, mai curând decât mai târziu.

Autor : Andrei Vajna II, 08 Iunie 2017


Articolul următor » « Articolul precedent

Triumf ®PHP Coder - web development
Let's Rock Let's Rock Google