Noutăți și comunicate

Trupa FOREIGNER va concerta pentru prima data in Romania, la Sala Palatului

7 mai 2018
Trupa FOREIGNER va concerta pentru prima data in Romania, la Sala Palatului
Legendara trupă FOREIGNER va cânta pentru prima dată în România, la Sala Palatului din București, in data de 7 mai 2018, într-un concert live prezentat de Marcel Avram, East European Production și D&D East Entertainment.

Fanii vor avea ocazia să asculte hit-urile care au consacrat trupa, precum „I Want To Know What Love Is”, „Say You Will”, Feels Like The First Time”, „Cold As Ice”, „Waiting For A Girl Like You”, „Urgent” și chiar „Juke Box Hero”, lansate de Foreigner de-a lungul celor 40 de ani de carieră muzicală.

Foreigner este o trupă rock americano-britanică, formată în 1976 de către muzicianul englez Mick Jones, de britanicul Ian McDonald și vocalistul american Lou Gramm. Ideea numelui i-a aparținut lui Mick Jones, având ca sursă de inspirație naționalitatea diferită a membrilor band-ului.

Până în prezent, trupa a lansat 9 albume de studio, 6 albume live, 20 de albume compilații și aproape 80 de DVD-uri. Totodată, a obținut 3 nominalizări la Grammy Awards și a câștigat premii la American Music Awards și Juno Awards.

Anul acesta, s-au împlinit 40 de ani de carieră muzicală pentru trupă, timp în care au vândut peste 75 de milioane de albume. Odată cu această aniversare, trupa a lansat un nou album - „40”, care cuprinde 40 de piese lansate între 1977 – 2017, și a pornit într-un nou turneu mondial – 40th Anniversary Tour care, după Canada, UK și America, va ajunge și în România.



Biletele pentru concertul de la București s-au pus în vânzare astăzi, 29 noiembrie 2017, de la ora 14:00, și vor fi disponibile în rețeaua Eventim și pe http://www.eventim.ro, cu următoarele prețuri:

VIP: 690 lei

Categoria I: 490 lei

Categoria II: 270 lei

Categoria III: 190 lei

Categoria IV: 150 lei


Un eveniment prezentat de Marcel Avram, East European Production și D&D East Entertainment


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top