Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronică SoundArt Festival 2024, în Quantic, 26-27 aprilie

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 27 Aprilie 2024

Cronică SoundArt Festival 2024, în Quantic, 26-17 aprilieÎn mod cert, nu ducem lipsă de concerte și de festivaluri dedicate sonorităților rock și metal de toate categoriile și pentru toate gusturile, fie că este vorba de hard rock, de death metal, de black metal, de doom, de stoner sau de festivaluri care aduc laolaltă trupe din cele mai diverse și mai diferite. Festivalul SoundArt este unul care a ajuns la a cincea ediție și a adus de-a lungul timpului câteva trupe faine, iubite de către public. Unii spun că ar fi luat într-un fel locul festivalului Dark Bombastic Evenings de la Alba-Iulia, cel puțin ca atmosferă și ca trupe invitate, dar cred ca totuși sunt festivaluri diferite și cu fanii lor, chiar dacă unii desigur că sunt comuni. Cert este că acest festival, chiar dacă este ceva mai micuț și atrage un număr mai scăzut de oameni decât ar merita, este în continuare mai mult decât demn de a-l trece pe harta evenimentelor care nu ar trebui ratate.

Eu sunt pentru prima dată la acest festival și chiar dacă mă așteptam la mai mult de la unele trupe, nu mă simt dezmăgit, din contră, cred că headlinerii, cel puțin, au făcut o treabă excelentă și nici nu cred că mai am prea curând o altă șansă de a vedea cele două trupe, diferite între ele, dar cu un membru comun, care a migrat de la una înspre cealaltă. A fost și merchandise, destul de puțin față de ce mă așteptam, dar ok și ca preț, dar și din punct de vedere al calității. La primele trupe nu a fost prea mare înghesuială, cel puțin în prima zi, dar la capetele de afiș s-au adunat mulți oameni și chiar mă bucur, fiindcă sunt trupe care merită. Organizatorul, Cavalleria Events, a făcut o treabă foarte bună, nu au existat probleme de vreun fel care să întunece cele două seri desfășurate în clubul Quantic din București.

Ziua I


Seara a început cu Krishna din Malta, un duo care bagă un doom greu și destul de la obiect, cu riff-uri apăsătoare. Piesele sunt în mare parte instrumentale, dar fără o foarte mare varietate, cu o tentă atmosferică și de melancolie, dar care nu prea mi-au zis mare lucru, cel puțin primele două piese din trei, fiind vorba de compoziții lungi, repetitive, care poate ar fi mers și cu o voce, sau măcar cu câteva efecte în plus. Ultima piesă mi-a plăcut în schimb foarte mult, e ceea ce caut la o trupă de genul. Ar avea nevoie de un basist care să definitiveze sunetul trupei. Nu aș spune că nu au fost și câteva momente bune, fiindcă aș greși, dar pur și simplu pe mine nu m-a prins muzica lor. Înțeleg că a fost primul show al trupei în afară granițelor propriei țări, le urez succes.

Doomsday Astronaut a arătat încă o dată de ce este una dintre cele mai fresh trupe din undergroundul românesc. Nu este prima dată când îi văd pe sibieni, dar cu fiecare concert mi se întărește ideea că am în fața mea, pe scenă, o trupă care merită să crească până la cer. Compozițiile lor instrumentale, de post rock/metal sunt uneori parcă rupte din pasajele unor trupe mari, nu în sensul că ar fi prealuate, ci că ar putea oricând să figureze pe albumele acestora. Toți cei din trupă sunt extrem de talentați și de muncitori, au o vână de muzicieni pur sânge și acest lucru se vede și pe albume, dar mai ales live. Piesele lor au mult suflet în ele, nu sunt doar superbe compozițional și impecabile tehnic, au multă viață și transmit sentimente complexe. E doua oară când trupa participă la acest festival și a treia oară când o văd. A sunat minunat și de data aceasta. Trupa va participa și la Wacken Metal Battle Romania, dacă ajungeți și vă place, nu uitați să o susțineți cu un vot.

The Thirteenth Sun din Brașov, a schimbat puțin registrul și a adus pe scenă un metal progresiv sau, cum zic ei, progressive stellar metal, ei fiind niște argonauți care nu caută neapărat Lâna de Aur, dar caută probabil melodia de aur, ritmul de aur. Este prima dată când văd live trupa, cu toate că am mai ascultat-o de-a lungul anilor. Pe ceea ce fac ei sunt probabil cea mai bună formație de la noi, cu piese bine orchestrate, cu elemente care să le facă atrăgătoare și plăcute. Primele piese cântate în cadrul festivalului au fost ceva mai liniștite și așezate într-un registru mai apropiat de rock, dar înspre final trupa a cântat niște melodii ceva mai dure, mai rapide și mai pe gustul meu, ca să fiu sincer. Mi s-a părut că puțin mai multă agresivitate, mai ales pe voce, nu ar strica deloc, din contră, fiindcă uneori era cam monotonă. Una peste alta, concertul a fost unul bun, dar a lipsit o scânteie care să-l facă poate și mai bun, memorabil.

Norvegienii de la Dødheimsgard au încheiat prima seară cu un concert nici mai mult, nici mai puțin decât de exepție. Muzica lor este una care pe mine m-a prins de la primul album, Kronet til Konge, lansat de către trupă în 1995. Acesta a fost un album black metal pur, la fel și metarialele discografice care au urmat, dar începând cu 666 International, trupa și-a diversificat sunetul și a cotit-o către un metal extrem avangardist, care le-a adus o nouă faimă și alți fani, din alte zone muzicale. De atunci, trupa a tot crescut, s-a îmbunătățit, iar albumul de anul trecut, Black Medium Current,
pur și simplu s-a dus în direcții muzicale complet neașteptate și este de o mare complexitate. L-am ascultat de nenumărate ori și l-am recomandat oricui am avut ocazia. Cred că este cu adevărat un album de maturitate, o dovadă că muzica extremă poate fi cântată și compusă și altfel.

DHG este o aparitie în sine pe scenă, foarte nebunească și cu un vocal care face tot felul de gesturi neașteptate (la un moment dat a suflat un praf auriu, probabil turmeric, spre barba unuia dintre chitariști, iar pe celălalt l-a stropit cu o vopsea portocalie și a mimat că-l sufocă), apoi a sărit în mulțime, a făcut crowd surfing, s-a dezlănțuit în fel și chip. Tot așa, la un moment dat, a oferit microfonul oamenilor din fața scenei și aceștia s-au dezlănțuit. Revenind la arta lor, din punct de vedere muzical oamenii sunt inovativi, trec de la un pasaj black la unul progresiv, de la acorduri hardcore la unele de death metal, apoi urmeaz un solo de clape și după vine cel mai dur și mai intens pasaj de metal extrem din câte ți-a fost dat să asculți, iar live totul sună extraordinar.

Setlist Dødheimsgard :
  1. Et smelter
  2. Sonar Bliss
  3. Kronet Til Konge
  4. The Snuff Dreams Are Made Of
  5. Aphelion Void
  6. Interstellar Nexus
  7. Ion Storm
  8. The Ultimate Reflection
  9. Traces of Reality
Ziua II

A doua zi de festival a început cu Deaf Hombre, o trupă de stoner foarte gălăgioasă, așa cum cei trei băieți ei înșiși se descriu, aproape instrumentală, care cântă într-un stil foarte clasic și se bazează pe riff-uri lungi și repetitive. Se vede că este o trupă începătoare, care încă își caută vocea, și care poate o va găsi dacă muncește îndeajuns de mult. Pe scenă băieții pare a se simți bine și își stăpânesc cum se cuvine instrumentele, asta pot să depun mărturie, dar lipsește o oarecare diversificare a ritmurilor, a melodiilor. Asta nu este musai o mare problemă iar eu le voi urmări activitatea în viitor, întrucât am înțeles că lucrează la un e.p. În concert au cântat și un cover 1000mods, pe lângă piesele lor.

A doua trupă a fost Gunshee, care este la bază o formație instrumentală, dar mai nou a incorporat și voce pe câteva piese. Totuși, mi se pare că tot fără versuri sună mai bine și mai natural pentru stilul lor, care este progresiv și cu multe pasaje care creează atmosferă. Riff-urile sunt mai ales melodice, dar piesele au multe schimbări de ritm și uneori se duc în alte direcții, chiar ușor înspre jazz. Nu este prima dată când văd live trupa și de fiecare dată îmi place, însă tot sunt de părere că mai este mult de lucru până la a ajuge o trupă care să aibă identitate bine formată și cu piese pe care să le recunoști din prima. Dar poate de fapt nu ține de ei, ci de gusturile mele sau de așteptările mele muzicale. Pe scenă trupa a sunat și acum chiar foarte bine.

Earth Ship, pentru prima dată în România, a adus pe scenă un stoner/sludge metal dur, cu multe accente southern rock. Trupa, formată de fostul toboșar The Ocean, Jan Oberg, are cinci albume la activ, cel mai nou fiind Resonant Sun din 2018. Trupa berlineză a sunat live chiar mai bine decât mă așteptam, mai ales că ceea ce am ascultat acasă mi-a plăcut destul de mult și avem destul de multe așteptări, ca să zic așa. Este una dintre surprizele plăcute ale acestui festival care a fost destul de cuminte anul acesta. Earth Ship folosește mult distors pe chitară și pune accent pe chitara bas, care uneori conduce piesele. Vocea iese în evidență, fiind harsh, dar ușor cântată, dar cred că toble sunt cele care aduc o mare valoare pieselor. Recunosc că această trupă a câștigat un nou fan și sper să mai revină la noi în țară.

Pe cei de la Hexvessel voiam să-i văd live încă de când am ascultat, anul trecut, albumul Polar Veil, un material discografic care m-a încântat de la prima la ultima piesă și m-a făcut să vreau să ascult tot ceea ce trupa a scos din 2011, de la primul album, până acum. Știu că trupa a fost acum câțiva ani la DBE, dar nu am ajuns și acum nu puteam să ratez ocazia. Instrumentalul de black metal, dar cu elemente de folk și cu vocea caldă, bine reglată și bine susținută a lui Matt McNerney m-au fascinat de la prima ascultare și live totul sună chiar și mai bine. Sunt astfel de trupe care mereu inovează, mereu vin cu ceva surprinzător, la care nu te-ai fi gândit și care nu ar trebui să funcționeze, dar uite că funcționează și o face și bine.

Trupa finlandeză a cântat mai ales piese de pe noul album, dar și câteva de pe celalalte, dar nu de pe toate. De exemplu, de pe When We Are Death din 2016 nu au cântat nimic, în schimb au cântat Spirit Masked Wolf, o piesă nouă, aflată la a doua audiție aseară, pe scenă. De asemenea, una dintre piese a fost dedicată unui prieten care a murit, dar care este cu noi în spirit, după cum a subliniat vocalul. Una dintre surprizele serii a fost prezența, pe scenă, a lui Vicotnik, cu care McNerneya fost coleg în Dødheimsgard. Împreună au cântat o piesă, Homeward, spre marea noastră bucurie și a fost un moment chiar foarte spectaculos. Seara s-a terminat cu una dintre piesele mai dure ale trupei, Polar Spirit, într-un mod de o intensitate extremă.

Setlist Hexvessel :
  1. Joy of Sacrifice
  2. Black Mountain Poet
  3. The Tundra Is Awake
  4. Listen to the River
  5. Eternal Meadow,
  6. Spirit Masked Wolf
  7. Phaedra
  8. Crepuscular Creatures
  9. Older Than the Gods
  10. Ring
  11. A Cabin in Montana
  12. Homeward
  13. Polar Spirit



Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top