Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronică de concert Harakiri For The Sky - Exclusive Romanian Show

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 25 Februarie 2024

Cronică de concert Harakiri For The Sky - Exclusive Romanian ShowZiua de Dragobete s-a dovedit foarte bună pentru iubitorii genului post black metal, întrucât au avut parte, în clubul Quantic, de un show al unei trupe care se cam zgârcește cu aparițiile live și care nu a mai fost de multă vreme pe tărâmurile românești. Este vorba, în mod evident, despre trupa austriacă Harakiri for the Sky, una dintre cele mai importante acte artistice din domeniul muzical al metalului modern, care a venit în România pentru un show special, fără a fi în vreun turneu, doar de dragul de a fi pe scenă, în fața fanlior români (sau cel puțin așa îmi place să cred). Împreună cu ei a venit, în deschidere, și trupa, tot austriacă, de black metal atmosferic Karg, căreia i s-a alăturat trupa românească de post rock Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut. Clubul a fost aproape plin și trupele au venit pregătite cu multă marfă, tricouri diverse, c.d.-uri, patch-uri, tot ce trebuie și din câte am observat, lumea a cumpărat. Nici nu avea cum, întrucât designul este unul foarte plăcut estetic și materialele sunt de calitate, semn că trupele se respectă și pe ele, și pe fani.

Seara a început cu Karg, trupă formată în 2006, cu 8 albume la activ, cel mai nou fiind Resignation, din 2022, la care se adaugă mai multe e.p.-uri, single-uri și demouri. Trupa a reușit în ultimii ani să se ridice și să devină mai cunoscută, mai als după decizia de a începe ă cânte și live, lucru pe care nu l-au făcut o vreme, din motive nedezvăluite. Piesele lungi cu pasaje melodice te transpun parcă în alte lumi și te fac să visezi, trezesc multă emoție și apoi vine vocea care parcă taie bucăți din tine. Live, acestea sună extraordinar și e bine să te lași în voia ritmurior, pentru a te putea bucura cu adevărat de ceea ce se transmite. Cele trei chitare au creat armonii minunate, dar la fel de mult mi-au plăcut și tobele, foarte bine integrate în melodie și basul, peste care vine vocea, care întregește un concept muzical deloc ușor, deloc pentru cei grăbiți, întrucât muzica lor are mai multe niveluri, iardin când în când ritmul se schimbă, intervi pasaje atmosferice, apoi riff-uri și armonii, care te obligă să fii atent și prezent. Karg a cântat piese precum: BBE//FLUT, Tod, wo bleibt dein Frieden, Grab der Wellen sau Jahr Ohne Sommer.

Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut a devenit probabil cea mai cunoscută trupă de rock instrumental din România, asta în mare parte și datorită conceptului itonic din spatele numelui trupei sau al titlurilor albumelor și al pieselor, care gravitează în jurul unor personaje cunoscute din viața socială românească sau care iau în derâdere obiceiuri, vorbe, idei care se regăsesc bine înrădăcinate în cultura noastră. Cu toate acestea, muzica trupei este mult mai serioasă și mai profundă decât pare la prima vedere, cu ritmuri grave și care poate naște în ascultător o serie de sentimente care nu sunt ușor de catalogat. Dar trupa are și o parte jucăușe, cu rimuri mai calme, mai ușurele, care se potrivesc foarte bine cu atmosfera unui concert live. Chiar dacă nu sunt deloc pe aceeași felie celelalte două trupe ale serii, lumea a primit bine concertul lor și ne-am putut bucura de piese de pe albumele mai vechi, dar și de pe cel mai nou material discografic, La vale, lansat în 2022, continuarea, evidentă a albumul La deal, din 2019. A fost un recital dinamic, cu rare pauze în care trupa a comunicat foarte puțin cu publicul. Aceasta a fost o constantă a serii, dacă stau să mă gândesc că celelalte două trupe nu au vorbit deloc, doar au intrat, au cântat și au ieșit.

De Harakiri for the Sky știam de multă vreme, am ascultat albumele trupei de-a lungul anilor, dar anul care s-a încheiat de curând a fost unul în care muzica trupei, și cu precădere cel mai nou album, Maere, din 2021, m-a însoțit în multe zile și seri în care am avut nevoie de un sprijin și, ca întotdeauna, muzica mi l-a adus. Iar piesele acestei trupe atipice sunt atât foarte tehnice și bine construite, cât și foarte emoționale, inclusiv versurile fiind profunde și adevărate. Așadar, vestea unui concert exclusiv în România m-a entziasmat și nu a putut să-l ratez, mai ales că a fost programat și într-o zi specială pentru mine. M-a bucurat și faptul că a fost foarte multă lume prezentă, nu mă așteptam să viă chiar atât de mulți oameni, dar îmi pare bine, mai ales că avem ocazia să vedem și alte trupe decât cele care vin o dată la doi ani. Nu am ceva cu ele, îmi place să le văd, dar industria muzicală e foarte activă și sunt atâtea trupe pe care aș vrea să le văd și pe care nu se știe dacă o să am ocazia.

Trupa a urcat pe scenă, într-o semi obscuritate care să potențeze misterul și, fără vreun preambul, a încept cu piesa care deschide și cel mai nou album, I, Pallbearer și a stabilit cum se vor desfășura lucrurile: intens, direct, agresiv și melancolic în același timp. Piesele lor construiesc momente care te pot absoarbe cu totul și care îți rămân în minte mai apoi. Chitările sună ceva de vis, fiecare adaugă o notă personală melodiilor, iar vocea lui Michael "JJ" V. Wahntraum se ptrivește foarte bine pe instrumental și sună excelent live. Unul dintre momentele cele mai intense a fost pe parcursul piesei Sing for the Damage We've Done, care este compusă și cântată în colaborare cu Neige de la Alcest (care, apropo, va avea un nou show în România anu acesta). Așteptam această melodie și nu am fost dezamăgit de cum a sunat live.

O mare surpriză a fost că la bis trupa a cântat coverul Placebo, Song to say Goodbye, piesă pe care nu o cântă live și care mi-a produs o mare bucurie. După terminarea concertului din boxe a răsunat melodia Mad World, în versiunea lui Gary Jules, piesă la care trupa a înregistrat un cover, dar a r fi fost deja mult prea tare dacă o cânta și pe aceasta. ce pot spune e că a fost o seară spectaculoasă, mult mai frumoasă și mai intensă decât mă așteptam și am plecat de la concert cu o liniște interioară pe care mi-o doream.

Setlist Hrakiri for the Sky :
  1. I, Pallbearer
  2. Fire, Walk With Me
  3. Homecoming: Denied!
  4. Calling the Rain
  5. Sing for the Damage We've Done
  6. Heroin Waltz
  7. Song to Say Goodbye (cover Placebo)
  8. Mad World (Song played from tape)

Vezi galeria foto a evenimentului la

  • Galerie foto concert Harakiri for the Sky la Quantic, 24 februarie 2024


Evenimente recomandate

Top